Comuna Goicea

Prezentare generală ;

Comuna Goicea cu o suprafață de 5884 ha și o populație de 2689, este așezată în partea de sud-vest a României. Este traversată de râul Desnățui și face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Băileștilor sau a Desnățuiului. Comuna este așezată în sudul județului Dolj, la circa 8 kilometri de Dunăre și 60 de kilometri distanță de Craiova. Comuna a fost formată din trei sate: Goicea Mică, Goicea Mare și Popoviceni, care s-au unit în 1968 pentru a forma actuala comună.

Date de contact:

Telefon: 0251-256003

e-mail: goicea@cjdolj.ro

http://www.primaria-goicea.ro/

Scurt istoric

Comuna Goicea a fost un sat de iobagi (șerbi), împroprietăriți prin Reforma agrară din 1864 a lui Cuza-Vodă. Satul Goicea a fost atestat documentar la 4 aprilie 1575 – 1577, într-o scrisoare a lui Alexandru Voievod, către boierul Barbu Postelnic, căruia îi atrăgea atenția că pescuise în bălțile care făceau parte din moșia mănăstirii Tismana. Potrivit unei legende, în jurul anului 1400, un păcurar, care a coborât cu oile sale din munții Transilvaniei, avea trei fete, care se numeau: Ciuta, Goicea și Dulceana. El le-ar fi lăsat moștenire locul în care se află astăzi localitatea, iar fiicele au înființat satul care a fost numit Goicea după numele celei mai frumoase dintre cele trei surori.

Date de identificare;

Primăria Comunei Goicea este situată pe DJ561, pe strada Principală, Nr. 204, Comuna Goicea, Județul Dolj

Puncte de interes: ;

Parcul din comună a fost dat în folosință și inaugurat în 1962, odată cu grădina zoologică, teatrul de vară și stadionul central. La început, în gradina zoologică, erau expuși urși, lupi, căprioare, vulpi, dihori, iepuri, și alte specii de animale. Parcul a fost unul dintre cele mai frumoase [judecată de valoare] din regiune, dar odată cu căderea regimului comunist, vremurile de aur ale parcului au apus. Se spune [formulare evazivă] că într-o zi, unul dintre îngrijitorii parcului a uitat să închidă ușa țarcului unde erau închiși urșii, și aceștia au scăpat. Atunci, consiliul local, a hotărât să închidă grădina zoologică, și toate animalele care erau expuse, au fost donate grădinii zoologice din Craiova. Nici teatrul de vară nu mai este cum a fost, pentru că după revoluție a fost vandalizat, ajungând astăzi doar o ruină din ceea ce a fost.

– Biserica „Izvorul Tămăduirii” este cea mai mare și cea mai veche biserică din Goicea, fiind considerată biserică făcătoare de minuni, unde foarte mulți oameni s-au vindecat de boli incurabile. Este unică în România și, deși este cea mai veche din comună, se află în cea mai bună stare. De aceea aici vin anual 10.000 – 20.000 de vizitatori din alte județe sau chiar alte țări. Biserica a fost ridicată în anii 1800. Inițial era din lemn, apoi, în anul 1862, a fost reconstruită din cărămidă. La începutul secolului XX, ea a devenit neîncăpătoare pentru enoriași și a fost demolată, pentru a fi construită altă biserică, mai mare. Lucrările au durat trei ani (1912-1915). După terminare, picturile au fost realizate de celebrul pictor Corneliu Baba.

– Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a fost construită în 1848, inițial din lemn, iar în 1956 a fost reconstruită din cărămidă. Este construită aproape de centrul comunei, în Goicea Mare. Este o clădire de dimensiuni modeste, ridicată numai cu ajutorul bunăvoinței credincioșilor.

Alte informații.

Personalități:

– Marin Chisărs-a născut la 17 februarie 1912 în comuna Goicea Mare, județul Dolj. Provenind dintr-o familie de țărani, a cântat la diverse instrumente de suflat din lemn (fluier, caval și cimpoi), dar și vocal. Precum tatăl său, a fost constructor de cimpoaie.

Ion Prioteasa s-a născut pe data de 21 august 1950 comuna Goicea și este Președintele Consiliului Județean Dolj din anul 2004 până în prezent.

Ștefan Ștefănescu s-a născut pe data de  24 mai 1929 în Goicea Mică, județul Dolj și a fost un istoric român, membru titular în anul 1992 al Academiei Române.

Evenimente locale:

Zilele Comunei Goicea se organizează în fiecare an pe data de 20 -21 mai

Galerie imagini:

ro_RO
en_US ro_RO